Folclor muzical | Folclor coregrafic | Costumul popular din judeţul Neamţ | Măştile populare |
Meşteşuguri | Meşteşugari | Centre etnografice

FOLCLOR MUZICAL
Judeţul Neamţ se înscrie în zona folclorică de centru a Moldovei, având la nord o influenţă bucovineană care se resimte atât în privinţa stratului de cântece vechi, aparţinând repertoriului păstoresc, cât şi a celui de cântece propriu-zise şi înspre vest primeşte influenţa folclorului ardelenesc, având ca zonă de interferenţă Valea Bicazului.
Ţinând seama de aşezarea sa geografică precum şi de condiţiile istorice în care a trăit poporul, în viaţa cântecului acestui ţinut se desprind subunităţi ale graiului moldovenesc, care se profilează în trei zone folclorice, fără însă a avea între ele graniţe rigide, fixe.
O primă zonă şi cea mai întinsă este zona Văii Bistriţei care porneşte de la Borca şi ajunge la Costişa. Ea cuprinde două subzone, prima situată pe Valea Bicazului iar cea de-a doua în spaţiul Văii Tazlăului.
Repertoriul de cântece existente în această zonă îmbracă trei aspecte distincte:
a) cântecele păstoreşti, executate mai ales la diferite instrumente populare (fluier, tilincă, vioară, caval, cobză, bucium).
b) cântece vocale lirice, care au caracteristici apropiate de cele ale repertoriului păstoresc.
c) cântece de joc, care sunt şi ele, în ansamblul lor, deosebit de variate.
Printre cele mai răspândite cântece şi jocuri se găsesc: Corăgheasca, Hangul, Hora, De-nvârtit, Trilişeşte, Bătuta, Brâul.
A doua zonă se întinde pe Valea Ozanei, în ţinutul străjuit de Cetatea Neamţului, unde întâlnim unele influenţe ale cântecului şi jocului din Moldova de nord (ţinutul Bucovinei). Şi aici există un variat şi bogat repertoriu de cântece începând cu cele păstoreşti, doine, balade şi terminând cu cântecele de joc. În aceasta zonă se găsesc cântece şi jocuri ca: Doina haiducească, Hora de mână, Ciobănaşul, Corăgheasca, Sârba, Ruseasca, Bătuta, Nemţişorul, etc.
Cea de-a treia zonă este cea a Văii Siretului. Prefacerile şi fluctuaţiile de populaţie au fost mai mari în această zonă prin venirea ceangăilor, dar care, sub influenţa populaţiei băştinaşe, nu au alterat folclorul din zonă, cântecele şi dansurile din această parte a judeţului sunt mai aşezate, există un variat şi bogat repertoriu în care unitatea graiului muzical se face foarte mult simţită, deosebirile dintre ele nefiind esenţiale. Cele mai răspândite cântece şi melodii de joc sunt: Arcanul, Trilişeşte, Corăgheasca, Ruseasca, Sârba lui Zdrelea, Bătuta, Hora pe bătăi.

FOLCLOR COREGRAFIC
Pentru a putea face o scurtă caracterizare a jocului popular din judetul Neamţ, trebuie mai întâi făcută o prezentare a zonei.
Prin aşezarea sa, judeţul Neamt face parte din subzona folclorică de centru a Moldovei.Învecinându-se la nord cu Bucovina iar la vest cu Ardealul, judeţul Neamţ se află, în ceea ce priveşte folclorul coregrafic, sub influenţa acestor zone etnofolclorice. Jocul popular din judeţul Neamţ are ca principală caracteristică diversitatea. Astfel, de la o subzonă folclorică la alta, de la un sat la altul chiar, jocul popular diferă ca ritm sau desen coregrafic. În unele sate se simte din plin influenţa zonelor folclorice învecinate. Astfel, pe Valea Bicazului, melodiile de joc au un puternic "iz ardelenesc". Aşa sunt : "De-nvârtit" şi "De purtat" din Bicaz Chei sau "Purtata fetelor" din Dămuc.
Dupa modul de desfăşurare a jocurilor, acestea, sunt împărţite în jocuri de grup şi jocuri de perechi. Din prima categorie fac parte: "NEMŢIŞORUL" jucat în: Pipirig, Bârgăoani, Gârcina; "CORĂGHEASCA" - care este un dans cu o mare răspândire; HORA - întâlnită pe întreg cuprinsul judeţului dintre care cele mai renumite sunt: "HORA PE BĂTĂI" (Boteşti), "HORA FETELOR" (Dămuc), "HORA ÎN DOUĂ PĂRŢI" (Gârcina), "HORA SCHIMBATĂ" (Borca), SÂRBA, RUSEASCA, BAITANEASCA, etc.
Păstrate din generaţie în generaţie, transmise de la bunici la nepoţi, jocurile populare însoţesc şi astăzi momentele cele mai importante din viaţa satului din acest ţinut. Cel mai ades, acestea sunt însoţite de strigături, care dau jocului din această parte de ţară, un farmec aparte.
O altă categorie este aceea a jocurilor prilejuite de sărbătorile de iarnă. Aici este patria jocurilor de CAPRĂ, de URS, CĂIUŢILOR şi MASCAŢILOR.
Jucate de copii, tineri şi vârstnici la pragul dintre ani, aceste jocuri cu o vechime de peste 2000 ani, se păstrează şi azi.


COSTUMUL POPULAR DIN JUDEŢUL NEAMŢ

Costumul popular din judeţul Neamţ, atât cel femeiesc cât şi cel bărbătesc, deşi, în linii mari, este asemeni costumului din Moldova, prezintă unele caracteristici determinate de condiţiile geografice şi istorice specifice zonei.
Portul popular din zona Neamţ păstrează elemente străvechi ale portului românesc, ca de exemplu camaşa dacică, încreţită la gât.
COSTUMUL FEMEIESC este compus din:
- cămaşă (încreţită la gât);
- poale;
- catrinţă;
- bârneaţă;
- bundiţă;
Cămaşa, bogat ornamentată cu motive geometrice, florale, zoomorfe şi chiar antropomorfe, era lucrată pe pânză ţesută în casă (în stative). Acest tip străvechi de cămaşă se regăseşte pe Columna lui Traian. Ornamentele dispuse pe "stani" şi mâneci, erau lucrate cu "lanica" sau "arnici", într-o singură culoare, în două sau mai multe culori, în funcţie de zona de provenienţă.
Poalele, ornamentate doar în partea de jos, respectă acelaşi model cu cel al cămăşii.
Catrinţa este piesa vestimentară care se îmbracă peste poale şi care acoperă trupul de la brâu în jos.Ţesută tot în casă, în 4 sau 2 iţe din lână şi cu vrâste de mătase sau fir auriu şi argintiu (în cazul catrinţei de sărbătoare), catrinţa este întâlnită pe tot cuprinsul judeţului Neamţ. Locul acesteia este luat, în unele sate de la şes, de pesteman (comuna Trifeşti) sau fusta creaţă pe care o găsim în localităţi ca Târpeşti sau Ion Creangă.
Peste mijloc, femeile se încing cu bârneaţă, ţesută de asemenea în 4 iţe, din canava, în culori asortate cu cele folosite la catrinţă. În unele sate, pe sub catrinţă, femeile se încingeau cu brâu, bârneaţa fiind pusă pe sub catrinţă.
Asemeni ţărăncilor de pe tot cuprinsul românesc, şi femeile din zona Neamţului, îşi acopereau capul doar după nuntă (cununie), tinerele fete umblând cu capul descoperit. Specifică Neamţului este casânca, fie neagră, fie înflorată. În unele sate se purta şi bariz (un batic înflorat) sau, în vechime, ştergare. De asemenea, în zona extracarpatică, se purta şi batista albă în trei colţuri, ornamentată cu mărgele şi dantelă. În vechime femeile îşi acopereau capul cu ştergar sau fişiu. Acest gen de acoperământ îl mai poartă doar femeile vărstnice.
În ceea ce priveşte încălţămintea, până după mijlocul secolului trecut, femeile purtau, ca şi barbaţii, opinci. Acestea erau confecţionate din piele de porc sau de vită şi se încălţau peste obiele (oghiele) sau peste ciorapi (colţuni) tricotaţi din lână.
COSTUMUL BĂRBĂTESC
Costumul popular bărbătesc din judeţul Neamţ este asemănător celui de pe întreg cuprinsul Moldovei, puţinele deosebiri fiind date de cromatică sau motivele decorative. Acesta se compune din :
- căciulă
- cămaşă
- fustă
- bundiţă
- brâu (chimir)
- iţari (cioareci)
Ca şi portul popular pentru femei, şi cel bărbătesc era confecţionat în mare parte în casă.
Căciula, purtată mai ales în anotimpul rece, era confecţionată din pielicele de miel.
Camaşa: în zona Neamţului există 3 tipuri de cămăşi bărbăteşti:
- camaşa bătrânească, care se poartă mai rar, în unele sate dispărând în totalitate.
- camaşa cu fustă, care este compusă din două piese - camaşa propriu-zisă şi fusta creaţă. Broderia era executată cu arnici şi cu mătase, cu motive geometrice, vegetale sau zoomorfe, în una sau mai multe culori. Ornamentaţia este mai puţin bogată decât la camaşa femeiască, fiind dispusă pe guler, la umăr, pe stăni şi la terminaţia mânecilor. Acelaşi model apare şi la terminaţia fustei.
- cămaşa cu platcă
Brâul - ţesut în război (stative) în 2 sau 4 iţe, încinge mijlocul bărbatului peste cămaşa. Cei mai înstăriţi purtau în locul brâului, chimir confecţionat din piele şi ornamentat cu cusături sau împletituri din fâşii de piele, iar în unele cazuri, chiar cu mărgele.
Iţarii (cioarecii) - sunt pantaloni a căror vechime este plasată în vremurile dacice. Confecţionaţi dintr-o stofă specială, albă, lucrată în casă, aceştia aveau o lungime mult mai mare decât cea a piciorului, astfel încât, atunci când erau îmbrăcaţi, se încreţeau pe gambă.
Opincile - confecţionate din piele de porc sau de vită, au cedat locul cizmelor cu carâmb înalt, odată cu trecerea vremii.
Bundiţa - este piesa vestimentară comună, purtată atât de femei, cât şi de bărbaţi. Lucrată pe jamsă (o piele foarte fină de miel), bundiţa sau bondiţa este un cojocel fără mâneci, bogat ornamentat cu motive geometrice şi vegetale (florale), cele din urmă fiind mult mai des întâlnite.
În Neamţ exista 2 tipuri de bundiţe: cea scurtă, întâlnită mai des pe Valea Muntelui şi în zona Pipirig, şi cea lungă, numită şi cheptar, întâlnită în sate precum Tazlău şi Ghindăoani. Principala caracteristică a acestei piese de port este marea bogăţie cromatică.
Pe timpul iernii, în zona Neamţului ca şi-n alte părţi ale Moldovei, ţăranii purtau sumane, între care cele mai renumite erau cele purtate la sărbători, numite şi sumane cu sarad. Saradul este o broderie realizată din fire fine de lână şi care era cu atât mai bogat cu cât era mai înstărit cel ce-l purta. O altă caracteristică a sumanului de sărbătoare, şi nu numai, o constituie croiala. Clinii sumanului dădeau şi denumirea acestuia de suman cu clini sau suman cu falduri.
O alta piesă de port întâlnită este spenterul care este un cojocel scurt, cu mâneci, realizat din piele, ca şi bundiţa, ornamentat cu motive florale, dar pe suprafeţe mult mai reduse decât aceasta.
Pe lângă veşmintele tradiţionale enumerate, amintim şi două piese purtate ca accesorii: năframa şi traista.
Năframa - este purtată la sărbători şi la ocazii speciale (nunţi sau înmormântări), confecţionată din pânză şi împodobită cu motive variate, realizate fie la ţesut, fie după aceea, prin coasere cu "strămătura" sau "arnici".
Năfrămile erau purtate de tineri şi vârstnici, de bărbaţi şi femei. De remarcat este faptul că năfrămile erau piese de port ce se ofereau ca dar, sau "de pomană" participanţilor la evenimentele deosebite din viaţa satului (logodne, nunţi, înmormântări, etc.).
Traista - este un element de port, care spre deosebire de celelalte, se poartă frecvent şi-n zilele noastre. Ţesută în stative în 4 iţe, traista întâlnită în ţinutul Neamţului este asemeni celor întâlnite pe întregul cuprins al Moldovei. Întâlnim astfel traista: "cadrilată" şi "vărgată". Culorile predominante sunt alb şi negru dar există şi cadriluri în alte nuanţe: galben, roşu, vişiniu, verde etc. Baiera este ţesută asemeni bârneţelor, în 4 iţe.
Spre deosebire de costumul folosit la muncă în zilele obişnuite, care este mai sobru şi mai puţin ornamentat, costumul popular de sărbătoare se caracterizează printr-o bogăţie a ornamentelor, şi o paletă coloristică mai mare.
TEHNICA DE LUCRU A COSTUMELOR
Cu toate diferenţele de ordin decorativ de la un sat la altul, portul popular din judeţul Neamţ, asemeni celui de pe întregul cuprinsul moldav, apare ca o unitate etnoculturală transcrisă din vechime, încă din vremea dacilor.
De-a lungul timpului, portul popular a suferit transformări impuse de progresul societăţii, transformări legate în special de materialele din care acesta era confecţionat. Aşa se face că pânza lucrată în casă a fost înlocuită cu "albita" sau "pânza topită" prelucrată în fabrici. De asemenea s-a renunţat la purtarea sumanelor şi cojoacelor, în locul lor fiind preferate hainele confecţionate industrial, iar opincile au fost înlocuite de pantofi, ghete sau cizme.
Cu toate acestea, costumul popular şi-a păstrat nealterată frumuseţea, autencitatea şi rafinamentul. Şi astăzi, străinii care ne vizitează ţara sunt plăcut impresionaţi de costumul popular. Măiestria lucrului de mână ramâne neîntrecută, româncele fiind recunoscute pentru talentul lor în împodobirea pieselor de port şi a locuinţelor: "Sărăcia căsuţelor e înviorată de belşugul lucrurilor ţesute...Nu poţi călca un astfel de prag, fără respect pentru energia unei femei ca aceasta care lucreaza greu la câmp, e o mamă plină de îngrijire pentru copiii ei, ţese mai mult ea singură îmbrăcămintea alor săi şi mai află vreme şi gust pentru ca să facă a înflori o asemenea industrie casnica" (Portul Popular Moldovenesc - Emilia Pavel )
Într-adevar, se poate vorbi de o industrie casnică atunci când ne referim la confecţionarea pieselor de port popular.
Toate etapele realizării costumului popular se desfăşurau în casă. Torsul, urzitul, răsucitul, ţesutul, vopsitul, cusutul erau realizate manual, cu ustensile mai mult sau mai puţin evoluate. Remarcabile sunt tehnicile utilizate la împodobirea cămăşilor şi bundiţelor. Realizate manual, în cele mai diverse moduri, cu puncte de cusătură dintre cele mai diferite, broderiile se caracterizează printr-un rafinament aparte. Cele mai utilizate sunt punctele de cusătură numite: "cruciuliţa", punctul "în urma acului" cu care se realizează "puii pe faţă şi pe dos". După cel de-al doilea război mondial, în împodobirea cămăşilor au fost folosite şi paietele şi mărgelele, mai ales la costumul de sărbătoare.
Motivele utilizate în ornamentaţia costumului popular sunt diverse: geometrice, fitomorfe, zoomorfe, cosmice şi chiar antropomorfe. Dintre cele mai des întâlnite amintim: "floarea", "bobocul", "strugurele", "frunza de vie", "frunza de stejar", "coarnele berbecului", "musculiţe","luceferi", "melcul", "creanga bradului", "ghinda", etc..
CROMATICA PORTULUI DIN JUDEŢUL NEAMŢ
Asemeni portului de pe întregul teritoriul românesc, şi costumul popular din ţinutul Neamţului se caracterizează prin folosirea pânzei albe (pentru cămăşi, poale şi fuste) pe care se brodau motive tradiţionale în diferite culori. Ornamentele sunt realizate, în cea mai mare parte, într-o singură culoare, cele mai utilizate fiind culorile: negru, roşu, grena sau albastru. Pe lângă acestea , o utilizare destul de largă o au şi nuanţele de galben şi portocaliu, iar, în cazul folosirii motivelor florale, gama coloristică este mult mai extinsă, pe langă culorile menţionate deja, întâlnim şi nuanţe de: verde, violet, maro, etc.
Demnă de remarcat este tehnica utilizată în vopsirea firelor folosite la cusut şi ţesut. Din cele mai vechi timpuri, româncele au utilizat vopsele vegetale pentru obţinerea nuanţelor dorite. Cele mai utilizate nuanţe se obţineau din: coaja de arin, sovârf, frunze de nuc, mesteacăn de dud, coji de nuci verzi, coji de ceapă, flori de sunătoare, din "moţul curcanului" sau din brânduşe. Reţetele utilizate la vopsit, deşi foarte vechi, se mai păstrează încă şi astăzi, dar aria de răspândire a acestui meşteşug este acum mult mai restrânsă.
În ceea ce priveşte folosirea actuală a costumului popular, se poate spune că, din păcate, în zilele noastre, românii apelează din ce în ce mai rar la portul tradiţional. Folosit mai ales de către vârstnici, în zilele de sărbătoare, costumul popular a devenit o raritate. Fenomenul a apărut ca urmare a "civilizării" masive a satului romanesc, ceea ce a dus nu numai la renunţarea purtării lui, ci şi la confecţionarea sa. Cu toate acestea, exista centre meşteşugăreşti în care, la comandă, se execută costume populare. Cele mai cunoscute din judeţ sunt centrele din: PIPIRIG, TÂRGU-NEAMŢ, BORCA şi BICAZUL ARDELEAN.


MĂŞTILE POPULARE
Măştile populare reprezintă un segment reprezentativ în cultura populară a judeţului nostru. Măştile se confecţionează din materiale diferite: piele, blană, ţesături, lemn cioplit, coji de copac. Aceasta poartă o bogată încărcătură emoţională, furnizând copii groteşti, realiste ale unor animale: capre, cai, urşi, lupi, cerbi sau personaje din mitologia populară sau din folclor.

MEŞTEŞUGURI
Meşteşugurile practicate de poporul român se dovedesc a fi existat din timpuri străvechi, încă din neolitic, cele mai vechi fiind cu caracter casnic: torsul, ţesutul, olăritul, prelucrarea lemnului, osului, pietrei, continuându-se în epoca bronzului cu prelucrarea fierului.
Meşteşugurile se dezvoltă în epoca feudală timpurie în strânsă legătură cu agricultura. Mai tarziu apar meşteşugari care practicau: cojocăritul, piuăritul, tăbăcaritul, cizmăritul, lemnăritul, fierăritul, dogăritul, olăritul, dulgheritul, zidăritul etc. Apar apoi, în secolele următoare, sate specializate în producerea unor anumite obiecte, pe care le desfac la târguri sau la sate.
COJOCĂRITUL
Cojocarii erau împărţiţi, după felul muncii lor, în două categorii:
- cojocari de "cojocărie uşoară", neînflorată
- cojocari de "cojocărie grea", înflorată
Produsele cojocăreşti prelucrate de meşteri sunt: căciulile, cheptarul (pieptarul), bondiţele, bonzile, cojocelul şi cojocul, cergile de piei (aşternut pentru păstori, vânători, pădurari, plutaşi), mănuşi cu un deget, gulere de piele.
DULGHERIA - ca meştesug s-a dezvoltat în sec. al XIX-lea; meşterii dulgheri construiau pe lângă case: porţi, poduri, obiecte din lemn, scaune, cozi de lemn, roabe, scrânciobe, fierăstraie, coşuri de fântâni, sănii, stative, oloiniţe.
TÂMPLĂRIA - a apărut şi s-a dezvoltat la târguri şi oraşe de unde a trecut şi la sate. Mobilierul dintr-un interior vechi cuprindea: blidarul, colţarul, poliţa, laiţa, beldia, patul, dulapul, masa; mai târziu meşterii tâmplari duceau în căruţe, spre vânzare la târguri şi lăzi de zestre, leagăne de copii, scaune, cuiere, tocuri de uşi, de ferestre.
DOGĂRIA - BUTNĂRIA - acest meşteşug s-a dezvoltat datorită multiplelor necesităţi ale populaţiei. Pentru vasele duse la piaţă dogarul cerea în schimb produse agricole şi mai rar bani. Dogarii fac două categorii de vase: cioplite dintr-o bucată şi din doage: polobocul, budaiul, bota, cofa, găleata, doniţa, ciubărul, butoaiele, căzile, balerca, putina, lingurile, căucul, albia.
DRĂNIŢITUL - meşteşugul de prelucrare a lemnului pentru acoperişurile caselor, grajdurilor, porţilor.
VĂRĂRITUL - meşteşug specific zonei de munte
FIERĂRITUL - meşteşug cu ajutorul căruia se realizează diferite categorii de produse legate de îndeplinirea anumitor munci ca: unelte de tăiat, cuţite, bricege, piese necesare la construcţii, dar şi potcovitul cailor şi a boilor de jug.
OLĂRITUL - meşteşug de producere a vaselor din lut cu diferite întrebuinţări - pentru prepararea mâncărurilor, pentru păstrarea alimentelor, sau vasele cu caracter strict decorativ.
ŢESUTUL - CUSUTUL - meşteşuguri ce cunosc o mare varietate de stiluri. Bogăţia, originalitatea şi specificitatea realizării ţesăturilor şi a cusăturilor este concretizată pe o gamă foarte variată de piese de interior (scoarţe), de costum popular, de obiecte folosite în gospodărie: ţoluri, cergi, lăicere de cânepă, coarde, şervete, feţe de pernă, desagi, saci, tuhali.


MEŞTEŞUGARI
Creaţiile de artă populară constituie unul dintre domeniile culturii populare în care poporul roman a realizat în decursul istoriei sale valori cu totul impresionante, în toate genurile de obiecte confecţionate, utilul se îmbină armonios cu frumosul. Aplicarea constantă a legilor decorative pe piesele de artă populară are drept consecinţă realizarea unor obiecte artistice remarcabile, ceea ce face ca numeroase creaţii de artă populară să devină valori de multe ori unicate ale tezaurului culturii noastre populare.
Dintre meşterii cunoscuţi astăzi cu expoziţii şi lucrări publicate ce au adus cinste judeţului nostru, îi putem enumera pe cei mai reprezentativi:
- Nicolae Popa - Târpeşti
- Ion Albu - Timişeşti
- Vasile Găman - Vânători Neamţ
- Alexandru Găină - Dămuc
Nicolae Popa s-a născut în 1919, în satul Târpeşti, comuna Petricani, în prezent fiind un meşter popular renumit prin măştile sale pentru Anul Nou sau cele sculptate în lemn, inspirate din viaţa de zi cu zi, reuşind să dea înfăţişări inedite, originale care privite sugerează un spectacol popular de umor, de grotesc.
Meşterul a expus creaţiile sale în oraşe de pe toate continentele şi a publicat şi doua cărţi:
- Cartea vieţii mele, Editura Timpul Iaşi,1996
- Lumea satului, Târpeşti de altădată, Editura Nona, 1998
Ion Albu, născut pe data de 7 iunie 1948, în satul Timişeşti, judeţul Neamţ, este vestit creator de măşti populare, fiind membru al Asociaţiei Creatorilor Populari şi membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România "Frumuseţea măştilor şi păpuşilor ce le-am făurit în seri de linişte sufletească a fost răsplătită prin participarea la peste 150 de expoziţii din ţară şi străinătate" -spunea meşterul.
Vasile Găman s-a născut pe 9 ianuarie 1939; meşter popular vestit, prin sculpturile sale în lemn şi catapetesme de biserică.
Alexandru Găină s-a născut în anul 1934, în satul Dămuc şi lucrează de la 14 ani sculptură în lemn, făurind pe lângă statuete din lemn şi rame, draperii lucrate cu mult bun gust. A participat la expoziţii naţionale unde a câştigat premii pentru pictura sa naivă. A pregătit un volum de poezii şi proză inspirat din viaţa de cioban, din natură şi de dragoste. A mai lucrat împreuna cu soţia sa cojocărie "Mi-a fost drag să purtam costumul naţional".


CENTRE ETNOFOLCLORICE DIN JUDETUL NEAMŢ
Agapia, mănăstire - centru de ţesături (covoare);
Bălţăteşti - centru de ţesături, Maria şi Iulian Mihalachi;
Bicaz Ardeal - centru de ţesături, ARTPOP;
Bârgăoani - centru cojocărie;
Boteşti - centru de ţesături (cuverturi, covoare, ştergare);
Ceahlău - centru de ţesături (covoare), Maria Porfir;
Dămuc - centru de cojocărie, Alexandru Găină;
Petricani -Târpeşti - centru de măşti, Nicoale Popa ;
Pipirig - Dolheşti - centru de cojocărie, Nicolae Dolhescu;
Răuceşti - centru cojocarie, Ioana Varvara;
Războieni, mănăstire - centru de ţesături (carpete) şi obiecte de cult;
Săbăoani - centru de ţesături (covoare);
Tazlău - arta lemnului (porţi);
Timişeşti - centru de măşti, Ion Albu;
Ţolici - arta lemnului;
Vânători, Lunca - arta lemnului, Vasile Găman